H Kissinger: "Ordinea Mondiala nu mai exista"

Henry Kissinger: ,,Ordinea Mondiala nu mai exista"

Ana Stan - “Adevarul”

Libia este in razboi civil, armate fundamentaliste construiesc un califat de-a lungul Siriei si Irakului, iar tanara democratie din Afganistan este pe punctul de a paraliza. Acestor probleme li se adauga tensiunile din Rusia si relatiile cu o China divizata intre promisiuni de cooperare si invinuiri publice.

Conceptul de ordine mondiala care a caracterizat era moderna este in criza, scrie Henry Kissinger despre problemele lumii contemporane.

Henry Kissinger a servit drept consilier pe probleme de securitate nationala sub doi presedinti americani, Richard Nixon si Henry Ford. Politicianul a ramas in memoria colectiva drept un stralucit teoretician care a pus in practica doctrina germana a realismului politic.

,,Wall Street Journal" citeaza fragmente din noul sau volum ,,Ordinea Mondiala" (World Order), care a aparut pe 9 septembrie.

Ordinea mondiala de dupa Razboi stabilita pe concepte occidentale.

Cautarea unei ordini mondiale a fost de mult definita aproape exclusiv de conceptele societatilor occidentale. In deceniile care au urmat celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Statele Unite ale Americii, cu o incredere nationala sporita si o economie puternica, au preluat sefia internationala si au adaugat o noua dimensiune. O natiune fondata clar pe ideea de libertate si democratie, America si-a identificat propriul succes cu raspandirea libertatii si democratiei. Dar, abordarea traditionala a europenilor privind ,,ordinea" a pus popoarele in postura de concurenti, potrivit lui Kissinger.

Acest efort de a stabili o ordine mondiala a avut, in mare parte, rezultate bune. Un exces de state suverane independente guverneaza mare parte a teritoriului mondial. Expansiunea democratiei si guvernarea participativa a devenit o aspiratie impartasita, aproape o realitate universala. Comunicatiile globale si retelele financiare opereaza in timp real.

Din 1948 pana la sfarsitul secolului, s-a marcat un moment scurt in istoria umanitatii in care se putea vorbi despre o ordine mondiala aflata la inceputuri, ordine compusa dintr-un amalgam de idealuri americane si concepte traditionale europene despre stat si echilibrul puterii.

Insa mari regiuni ale globului nu au impartasit niciodata conceptele occidentale despre ordine. Aceste retineri ale lumii devin acum foarte explicite, de exemplu, in contextul crizei din Ucraina si in Marea Chinei de Sud. Ordinea stabilita si proclamata de Occident se afla intr-un punct de turnura, noteaza Henry Kissinger in volumul sau.

In primul rand, chiar natura statului in sine a fost supusa unor presiuni multiple. Europa si-a propus sa depaseasca conceptul si sa faureasca o politica externa bazata, in principal, pe principiile puterii blande. Insa este indoielnic faptul ca pretentiile de legitimitate separate de conceptul strategiei pot sustine o ordine mondiala. Si Europa inca nu are atributele unui stat, dand nastere unui gol de autoritate interna si unui dezechilibru de putere de-a lungul granitelor sale.

Paradoxul ordinii mondiale

In acelasi timp, parti din Orientul Mijlociu s-au dizolvat in componente religioase si etnice care se afla in conflict. Militii religioase si fortele care le sustin incalca granite dupa cum li se nazare, creand un fenomen al statelor care esueaza in controlarea propriului teritoriu.

Provocarea din Asia este opusa celei din Europa: sistemul economic a devenit global, insa structura politica a lumii a ramas la latitudinea statelor. Globalizarea economica, in esenta ei, ignora granitele nationale. Politica externa le confirma, chiar daca incearca sa impace conflictele nationale cu idealurile ordinii mondiale.

Aceasta dinamica a produs decenii intregi de crestere economica stabila, punctata de crize financiare intense: cea din America Latina din anii '80, cea din Asia din 1997, din Rusia in 1998, din SUA in 2001 si apoi din nou incepand cu 2007, din Europa dupa 2010.

Castigatorii au cateva rezerve privind sistemul. Insa pierzatorii isi cauta remediile prin solutii care neaga sau blocheaza functionarea globala a sistemului economic. Ordinea internationala se izbeste, astfel, de un paradox: prosperitatea sa este dependenta de succesul globalizarii, dar procesul produce reactii politice care deseori functioneaza impotriva aspiratiilor sale, continua Kissinger.

Al treilea esec al actualei ordini mondiale: cooperarea

Atat cat exista acum, ordinea mondiala se mai confrunta cu un esec, cel de-al treilea: absenta unui mechanism eficient disponibil puterilor si posibilitatea cooperarii privind problemele care vor avea consecinte pe termen lung. Acesta poate parea o critica un pic ciudata, mai ales in lumina forumurilor multilaterale care exista mai mult ca oricand in istorie. Si totusi natura si frecventa acestor reuniuni functioneaza impotriva elaborarii unei strategii pe termen lung. Acest proces permite, cel mult, o discutie privind tactica si, cel putin, o noua forma de

eveniment social. O structura contemporana a normelor si reglementarilor internationale nu poate fi doar afirmata in declaratii comune. Ea trebuie sa reprezinte o convingere comuna statelor.

O ordine mondiala trebuie sa promoveze demnitatea individuala si cooperarea international.

Pedeapsa pentru esec nu va fi neaparat un razboi major intre state (desi in anumite regiuni acest lucru ramane o posibilitate) ci mai degraba evolutie in sfere de influenta identificate cu structurile si forme de guvernamant specifice. Fiecare sfera va fi tentata sa-si testeze puterea impotriva altor entitati considerare ilegitime. O lupta intre regiuni poate fi si mai distrugatoare decat a fost pana acum lupta dintre natiuni.

Cautarea ordinii mondiale a lumii contemporane va necesita o strategie coerenta pentru stabilirea ordinii in diverse regiuni. Insa, triumful unei miscari radicale poate aduce ordinea intr-o regiune, in timp ce provoaca lupte in altele.

O speranta pentru noi, si o inspiratie in acelasi timp, o poate reprezenta o ordine mondiala care sa promoveze demnitatea individuala, guvernarea participativa si cooperarea internationala in conformitate cu un set de reguli bine stabilite. Insa progresul va trebui sustinut printr-o serie de etape intermediare.

Intrebarile la care trebuie sa raspunda SUA

Ca sa joace un rol responsabil in evolutia ordinii mondiale a secolului XXI, SUA trebuie sa fie pregatite sa raspunda unui numar de intrebari:

-         Ce vrem sa impiedicam, indiferent de consecinte si, daca putem, pe cont propriut

-         Ce vrem sa obtinem, chiar daca nu va fi sustinut de un efort multilateral

-         Ce vrem sa obtinem sau sa prevenim, daca suntem sustinuti de o aliantat

-         In ce sa nu ne implicam, chiar daca vom fi indemnati de un grup multilateral sau de o aliantat

-         Care este natura valorilor pe care dorim sa le implementamt

-         Si cat de mult din aplicarea acestor valori depinde de circumstanter

Pentru SUA, acest lucru necesita concentrarea pe doua niveluri aparent contradictorii. Celebrarea principiilor universale trebuie sa fie relationata cu recunoasterea istoriei, culturii si imagini despre propria securitate a altor regiuni. Chiar daca lectiile deceniilor anterioare sunt examinate, afirmatia potrivit careia America reprezinta un stat exceptional trebuie sustinuta.

Istoria nu ofera niciun ragaz tarilor care isi lasa la o parte sentimentul de identitate in favoarea unui drum mai putin provocator. Dar istoria nici nu asigura succesul celor mai elevate convingeri in absenta unei strategii geopolitice cuprinzatoare, conchide Henry Kissinger.

Citeste si: ,,Separatismul saracilor"

,,Saptamana viitoare nu va fi nicio criza. Agenda mea e deja completata" - aceasta butada a lui Henry Kissinger reflecta modul in care a fost gandita, planificata si infaptuita vreme de decenii politica interna si externa a celor mai importante tari ale lumii.

Exemplul Ucrainei arata ca ,,agendele completate" tin de domeniul trecutului. Lumea devine instabila si imprevizibila.

Politica externa a Uniunii Europene. Idei de retinut:

Acum 40 de ani, Henry Kissinger lansa o intrebare: ,,Daca vreau sa dau telefon in Europa, pe cine sun". Cu alte cuvinte, are UE o politica externa proprie si daca da, ce rol joaca Parlamentul European, singura institutie ai carei membri sunt direct alesi prin vot democratic de cetatenii uniunii, in definirea si implementarea acesteia.