Ce sunt, pentru D.N.A., 20 de miliarde pagubă în buzunarul românilor, un fapt perfect legal, nu?!

„D.N.A. SĂ VINĂ SĂ VĂ IA!”

( Cum D.N.A. – ul a luat locul capugiului de altă dată)

Alexandru Amititeloaie

 

Cine uită trecutul e condamnat să-l repete.

-George Santayana

De felul meu, nu prea dau crezare sondajelor de opinie. M-am convins că este una dintre cele mai perverse tehnici de manipulare a opiniei publice, care a făcut din sociologie, cândva o  ştiinţă respectabilă, o prostituată ce prestează servicii după preferinţele clienţilor şi, bineînţeles, în funcţie de cât îi ţine şi punga. De aceea am suspectat de lipsă de obiectivitate şi sondajul de opinie de acum câteva săptămâni care ne informa că D.N.A. – ul ar fi în topul încrederii românilor. Deci, nu alte instituţii şi autorităţi care, cu toate defecţiunile sistemului electoral, rezultă totuşi din votul popular, se bucură de încrederea românilor ci D.N.A. – ul, o structură a sistemului de represiune, constituită şi controlată de puteri străine. Dacă n-ar fi aşa, atunci ambasada SUA, ca să ne referim doar la ea, n-ar interveni, inclusiv prin declaraţii publice, dând directive (pe vremea fanarioţilor se chemau firmane sau hatişerifuri) privind conducerea, organizarea şi funcţionarea ei, conduită ce excede, în timpurile moderne,statutului unei reprezentanţe diplomatice, conduită comparabilă, în amintirea românilor,  cu cea a foştilor consilieri sovietici. Doar nu vreţi să credem cu toţii că americanii nu mai pot de grija românilor şi se străduie să combată corupţia pentru a le face viaţa mai bună. Să sperăm că rata idioţeniei n-a ajuns încă la cota de avarie încât şansa deşteptării să fie definitiv ratată.

Protestele din ultimele zile, unde s-a scandat cu multă fervoare „D.N.A. să vină să vă ia!” m-au făcut să-mi revizuiesc percepţia faţă de respectivul sondaj de opinie şi să-i dau crezare. Da, cu strângere de inimă, sunt nevoit să accept această tristă  realitate, care mă convinge că România nu mai este o ţară liberă şi independentă, ci o colonie, iar poporul un complice inconştient al regimului de opresiune instituit de „marele licurici”.

Faptul că acest organ de represiune, din ce în ce mai abuziv şi discreţionar în actele sale şi cu tendinţă de a deveni o autoritate supremă în stat, se bucură de atâta simpatie şi încredere din partea românilor, m-a făcut să-mi amintesc de un fapt istoric, mai puţin cunoscut, însă foarte important ca să ne dăm seama că n-am învăţat mai nimic din experienţa vremurilor trecute şi suntem mereu condamnaţi să repetăm situaţiile nefericite pe care le-au trăit înaintaşii noştri.

Se întâmpla în februarie 1799, pe când în Ţara Românească era domn fanariotul Constantin Hangerliu. Domniile fanariote, care au durat atât în Moldova cât şi în Muntenia peste o sută de ani, se dobândeau prin cele mai murdare acte de corupţie, prin uneltiri, şiretlicuri şi multe pungi cu aur trimise la Istanbul. De aceea, singurul scop al celor care reuşeau astfel să ocupe scaunul domnesc nu era altul decât să strângă cât mai multă avere şi asta într-un timp cât mai scurt, pentru că siguranţa domniei era la bunul plac al sultanului, iar la Istanbul unelteau tot timpul alţi pretendenţi.

Deci, potrivit uzanţelor unui astfel de regim, Constantin Hangerliu trebuia să plătească haraciul promis, dublat în urma „tratativelor” pentru dobândirea tronului, la care se adăugau alte obligaţii către înalţii demnitari turci care-l ajutase să obţină firmanul de înscăunare. Întrucât în sarcina lui a mai intrat şi întreţinerea unei armate de peste 100 000 de turci cantonată atunci în Muntenia, sursele pentru a-şi satisface pofta de înavuţire s-au diminuat substanţial.

În aceste condiţii, pe lângă obligaţiile deja existente şi destul de împovărătoare pentru bieţii ţărani s-a gândit să introducă şi dajdia văcăritului. Văcăritul fusese însă interzis,cu mult timp înainte, „cu mare blestem şi cu groaznică afurisenie”, după cum spune cronicarul. Cu toate acestea, domnul, prin şiretlicuri şi vreo 50 de pungi cu bani trimise patriarhului de la Constantinopol, reuşeşte să obţină „dezlegarea” şi să dea anaforaua pentru introducerea acestei noi dăjdii. În baza ei, împotriva ţăranilor s-a dezlănţuit o aprigă prigoană,slujitorii domneşti recurgând la acte de tortură împotriva celor care n-aveau de unde să plătească sau îndrăzneau să se împotrivească. Dajdia văcăritului a făcut ca în visteria domniei să se adune mulţi bani. Cu toate acestea  haraciul către Înalta Poartă întârzia să fie trimis.

Nemulţumit de acest fapt şi temător că Hangerliu ar putea ruina „chelarul împărătesc” (Ţara Românească), o importantă sursă de aprovizionare pentru imperiu, sultanul a trimis, în februarie 1799, un capugiu la Bucureşti cu firman de mazilire a domnului. Capugiul, însoţit de un harap, ajunge printr-un şiretlic în sala tronului şi-l ucide pe domn, după care-l scoate în curte şi în prezenţa curtenilor, a slujitorilor şi norodului adunat îi taie capul, pentru a fi dus la Istanbul ca dovadă a misiunii îndeplinite. Totodată li se dau foc „teşcherelelor pecetluite” prin care se introdusese dajdia văcăritului, pentru ca „poporul să vadă cum pedepseşte împăratul pe domnitorii care nu guvernează bine raiaua şi nu au milă de popor”.

Mulţimea adunată a trăit, desigur, un moment de satisfacţie, văzând în aspra măsură luată de sultan un act de dreptate. Însă ceea ce nu s-a înţeles atunci şi, din păcate, nici astăzi nu se înţelege este faptul că era vorba nu de dreptatea norodului ci de cea a sultanului. Sultanul nu l-a pedepsit pe Hangerliu din milă  faţă de soarta poporului oropsit, aşa cum prevedea firmanul cu care a împuternicit pe capugiu, ci pentru faptul că domnul Munteniei depăşise cu mult limitele permise de a fura din bogăţiile ţării, vlăguind norodul şi existând riscul să nu mai aibă ce jefui turcii.

Revenind la vremurile noastre, constatăm cu stupefacţie că rolul capugiului de altă dată este luat de D.N.A. Cum capugiul avea sarcina să-i pedepsească pe cei care periclitau sursa de aprovizionare a imperiului, un rol asemănător îl îndeplineşte astăzi D.N.A. – ul. Actele sale, fiind îndreptate împotriva celor care, prin fapte de corupţie, subminează economia ţării, lezează autoritatea statului şi încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, se înţelege că sunt agreate de popor. Imaginile cu funcţionari şi demnitari încătuşaţi, expuse cu multă generozitate pe micul ecran, provoacă publicului larg adevărate stări de bucurie şi satisfacţie. Toţi cei care s-au simţit nedreptăţiţi într-un fel sau altul, receptând aceste imagini, trăiesc momente de satisfacţie, chiar dacă nedreptatea lor n-are nicio legătură cu cel arestat şi poate că nici vinovat, aşa cum s-a dovedit  în foarte multe cazuri. Aşa fiind, cota de credibilitate a acestei instituţii este în continuă creştere, ceea ce o încurajează să devină din ce în ce mai abuzivă.

Însă sub paravanul acestei imagini, D.N.A. – ul nu este altceva decât un protector al intereselor pe care firmele străine şi marile corporaţii le au în România. Exemplele sunt numeroase şi se află la îndemâna oricui să le constate.

Compania austriacă HolzindustrieSchweighoferdevorează pădurile României de peste 15 ani, producând dezastre ecologice de neimaginat. Poate crede cineva că această sinistră afacere a putut fi pusă în mişcare fără acte de corupţie? Presa mai îndrăzneaţă a demascat cum această companie jefuieşte una dintre cele mai importante surse de materii prime de care dispune România, atrăgând atenţia şi asupra gravelor consecinţe ecologice la care sunt expuse zone cândva extrem de frumoase şi atractive. Nu intră oare în sarcina D.N.A. – lui să se ocupe de această oribilă crimă pe care o putem socoti chiar un atentat la siguranţa naţională? Pe când un protest al românilor împotriva acestui dezastru la care să participe şi preşedintele României?

La fel se întâmplă lucrurile şi cu compania O.M.V. Datele privind privatizarea scandaloasă prin care această companie a devenit stăpână pe petrolul românesc sunt de o vreme transparente, numai că D.N.A. – ul nu le vede. Nu vede cum poporul român, cu complicitatea guvernanţilor, este jefuit sistematic de bogăţiile sale. Nu s-a sesizat, de exemplu,  că redevenţa este nemodificată de mai bine de 12 ani, lucru care trebuia să se întâmple în 2014, potrivit contractului.

În 2009, România a fost împovărată de F.M.I., Banca Mondială şi Comisia Europeană (Troica) cu un nou împrumut de 20 de miliarde de dolari. Tehnica folosită a fost cea descrisă pe larg de John Perkins în Confesiunile unui asasin economic, respectiv prin falsificarea indicatorilor economici. Din această uriaşă sumă nici un cent n-a revenit efectiv României pentru a fi alocat intereselor sale economice. Anul trecut 270 de cetăţeni au înaintat plângeri identice către D.N.A., reclamând acest fapt. S-a deschis un dosar penal pe numele lui Traian Băsescu, Emil Boc, Mugur Isărescu şi Lucian Croitoru, însă nu după mult timp s-a dispus clasarea cauzei pe motiv că aspectele sesizate nu se circumscriu conținutului constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu și conflict de interese, precum și pe motiv că fapta, respectiv constituire de grup infracțional organizat, nu există. Interesant, nu?! Ce sunt, pentru D.N.A.,  20 de miliarde pagubă în buzunarul românilor, un fapt perfect legal, nu?!

După cum s-a demonstrat, firmele româneşti sunt supuse unui tratament fiscal discriminatoriu în comparaţie cu companiile străine, pentru care legislaţia a devenit extrem de facilă, urgentând chiar externalizarea profitului. Să credem că acest regim juridic, ce contravine Constituţiei şi principiilor fundamentale de drept, a fost creat fără coruperea factorului de decizie?

Exemplele ar putea continua şi dacă nu v-am convins că D.N.A.- ul este creat special să apere interesele jefuitorilor ţării, cum proceda pe vremuri capugiul, să protejeze corporaţiile străine care vlăguiesc România şi de ultimele resurse, să descurajeze împotrivirile românilor faţă de acest jaf, continuaţi să-l susţineţi.

„Cine-au îndrăgit străinii,

Mânca-i-ar inima câinii,

Mânca-i-ar casa pustia,

Şi neamul nemernicia!”

Mihai Eminescu