Bancherii s-au întâlnit în secret la Londra pentru a plănui să elimine cash-ul!!!
Când
banii nu vor mai exista decât în bănci, toate cumpărăturile și plățile
vor fi cunoscute și monitorizate de acestea, iar pentru orice sumă pe
care veți dori să o achitați, veți fi nevoiți să „faceți cerere” prin
intermediul cardului către bancă, iar ea va fi aprobată sau NU de
aceasta. Tot banca va putea dispune „suspendarea, anularea plăților sau a
cardului” inclusiv a întregii sume pe care o aveți în cont! Pentru a vă
redobândi drepturile, va trebui sa dați banca în judecată, cu toate
cheltuielile și riscurile respective, dar nu veți mai avea cum, căci nu
veți mai dispune de niciun fel de bani! Practic, „veți fi terminați”.
Economistul Martin Armstrong susține că în luna mai a acestui an a avut loc la Londra o „întâlnire secretă prin care se vizează eliminarea banilor lichizi”, la care au participat reprezentanți ai Băncii Centrale Europene și ai Rezervei Federale americane.
Armstrong,
care este cunoscut pentru faptul că a prezis cu succes căderea bursieră
cunoscută ca Black Monday din 1987, precum și colapsul financiar rusesc
din 1998, și-a exprimat uimirea față de faptul că niciun canal de știri
nu a anunțat populația asupra existenței acestei conferințe.
„Mi
se pare șocant faptul că sunt singurul care scriu despre întâlnirea
secretă de la Londra. Kenneth Rogoff, de la Universitatea Harvard, și
Willem Buiter, Economist-șef la Citigroup, se vor adresa băncilor
centrale pentru a pleda în favoarea eliminării banilor lichizi, pentru a
aduce mai aproape ziua în care nu vom putea cumpăra sau vinde nimic
fără o aprobare din partea guvernului.”
„Când
am căutat pe Google să văd cine a mai scris despre acest subiect, spre
surprinderea mea, Armstrong Economics apare în fruntea listei de
căutări. Alții mă citează pe mine și chiar am descoperit că vestea s-a
răspândit până la Banca Centrală din Nigeria. Dar nu îmi trebuie să mai
găsesc și alte rapoarte care să-mi confirme despre întâlnirea care se va
desfășura la Londra, căci sursele mele sunt directe.”, scria Armstrong în luna mai, cu puțin timp înainte ca această conferiță să aibă loc.
Armstrong
a adus în atenție respectiva întâlnire la începutul lunii mai, atunci
când a dezvăluit faptul că reprezentanți ai Rezervei Federale americane,
ai Băncii Centrale Europene, precum și participanți din partea băncilor
centrale din Elveția și Danemarca vor participa cu toții la o „conferință de proporții la Londra”
în cadrul căreia Kenneth Rogoff, de la Universitatea Harvard
University, și Willem Buiter, Economist-șef la Citigroup, vor susține
anumite prezentări.
„Am
face bine să dormim cu ochii întredeschiși, căci nașterea acestei
societăți fără bani lichizi se petrece mai repede decât s-a preconizat.
Care este scopul acestei întâlniri secrete? Ceva nu este în ordine aici”, conchide Armstrong.
În
ultimul timp au avut loc în mod repetat discuții și acțiuni în sensul
eliminării banilor lichizi. Willem Buiter, despre care Armstrong spunea
că va vorbi în cadrul acestei întâlniri secrete, a susținut recent
eliminarea totală a banilor lichizi cu scopul de a „rezolva problema băncilor centrale referitoare la dobânzile negative”.
Anul
trecut, Kenneth Rogoff a militat la rândul lui în favoarea „eliminării
banilor în numerar” pentru a pune capăt „evaziunii fiscale și
activităților ilegale”, precum și pentru a-i împiedica pe oameni să
retragă bani atunci când dobânzile sunt aproape zero.
„Atunci
când toți banii vor exista doar în conturile bancare – monitorizați sau
chiar direct controlați de guvern –, autoritățile vor putea să ne
încurajeze să cheltuim mai mulți bani atunci când situația economiei se
va îmbunătăți sau să cheltuim mai puțin atunci când ea este
defectuoasă.”
Folosind
un ton asemănător, Jim Leaviss, fost economist din cadrul Băncii
Angliei, a scris un articol pentru London Telegraph în decursul lunii
mai, în care a menționat faptul că o societate fără bani lichizi va
exista numai „atunci
când toată lumea va fi forțată să cheltuie bani doar electronic,
dintr-un cont aflat într-o bancă condusă de guvern”, care va fi
„monitorizată sau chiar direct controlată de guvern”.
Marile
bănci din Marea Britanie, cât și din SUA deja consideră că retragerea
sau depunerea de sume moderat de mari de bani este o activitate
suspectă. În martie au apărut știri referitoare la faptul că
Departamentul de Justiție le ordonă angajaților băncilor să cheme
poliția atunci când întâlnesc persoane care retrag sume de 5.000 de
dolari sau mai mari de atât.
Între
timp, în Franța au fost pregătite noi măsuri care vor intra în vigoare
din septembrie și care îi vor limita pe cetățenii francezi să facă plăți
de peste 1.000 de euro în bani lichizi. Armstrong sugerează că „poliția
financiară” ar putea să pună în aplicare această nouă lege „percheziționând
persoanele din trenurile care sunt în trecere prin Franța pentru a
vedea dacă acestea transportă bani lichizi, iar în cazul în care vor fi
găsiți le vor fi confiscați”.
După
cum remarcă Armstrong, eliminarea numerarului cu scopul de a epuiza
economiile micilor întreprinzători, pentru a evita efectele dezastruoase
ale politicii de tip Keynesian dusă de băncile centrale, reprezintă pur
și simplu o dovadă de totalitarism economic.
„În mintea unui tiran economic, eliminarea banilor lichizi reprezintă obținerea Sfântului Graal”, scrie Michael Krieger. „Obligarea
maselelor de oameni prin decret oficial să folosească un sistem digital
de tranzacții financiare, oferă un control total datorită posibilității
de a controla toate tranzacțiile din cadrul economiei, precum și a
posibilității de a bloca plățile dacă un cetățean nefericit îndrăznește
să depășească limita.”
No comments:
Post a Comment