Corporația investește
în sărăcia ta
11 februarie, 2017
În urma unor articole recente, am primit multe reclamații
(majoritatea, vreau să cred, sincere) de la corporatiști, asigurându-mi că în Acorporația
lor nu se practică spălatul pe creier, că este un mediu „tolerant” (bănuiala
mea interpretativă: un mediu unde poți să spui de țigani și de unguri cât vor
mușchii tăi de dac intransigent, dar… de nemți?), etc..
De fapt – și în pofida faptului că știu și exemple
foarte clare de îndoctrinare la corporație și prin corporație – vreau să-i cred
pe cuvânt. Fiindcă, în mod esențial, the medium is the message –
adică: pentru a propaga neoliberalismul, globalismul și darwinismul social în
România, nu este deloc necesar ca o corporație să vehiculeze un mesaj
anume.
Corporația este mesajul corporatist
Axioma de bază a liberalismului economic este că economia nu
are legături cu politica. În cel mai rău caz, vicleanul stat totalitar
împiedică libera și naturala emancipare a vitalității economice „spontane” (cum
ne spun, with a straight face, niște oameni care exploatează tehnologii
dezvoltate 90% pe bani publici în cadrul războaielor mondiale din secolul XX
– passons). Realitatea este, bineînțeles, opusul axiomei: politica pe care
o face corporația, o face prin însăși existența sa în țesutul economic al
țării, în mod, desigur de cele mai multe ori nepartinic, și chiar „neideologic”
(dacă definim ideologiile ca
niște discursuri asumate conștient de subiecți).
Deși n-ar fi probabil o vânătoare total zadarnică, nu prea
are rost să piratăm conturi de email și să găsim dovezi in
flagranti de implicație partinică pentru a demonstra toxicitatea
socială și economică a corporațiilor pentru organismul denumit
România. Este de ajuns să reluăm discursul lor, discursul tehnocratic, înlocuind
câte un neologism din newspeak-ul corporatist cu o traducere în dialectul
nord-dunărean al bunului simț creștin-european.
Corporațiile ca sursă de creștere, de locuri de muncă și de
import de know-how
O întrebare cât se poate de simplă: Ce produc corporatiștii?
Îmi spune cineva o singură corporație care ar avea lanț de
producție complet în România?
Disponibilizații din anii 90 și-au găsit de lucru în
străinătate, și foarte puțini din cei rămași în țară au murit de foame,
fiindcă, în cel mai rău caz de necalificare, măcar la grădinărit și crescut
porci se pricepeau. Ce devine corporatistul dacă corporația pleacă? Ce a
învățat el de la ea în afară de coolness și „proceduri”? Nu devine
cumva șomer și… asistat social? La nivelul ăsta de dependență cronică, oare mai
are rost să vorbim de „angajați”? N-ar fi mai potrivit cumva cuvântul
„ostatic”?
„Trickle down”-ul corporatist este, de fapt, ca de obicei un
„trickle up”
Corporatiștii ne spun că prin lefurile
lor premium (și, desigur, doar prin ele – fiindcă, încasări fiscale:
canci) ei aduc bani în țară. Fals. Ei aduc bani în centrul câtorva orașe mari
deconectate de țară. O mare parte din leafa mirobolantă merge oricum la plata
unei chirii/unor rate exorbitante, adică (similar programului Prima Casă) la
întreținerea unei specule imobiliare demente care a paralizat durabil micuțul
capitalism românesc, vampirizând toate capitalele disponibile care puteau fi
îndreptate spre producție. Fenomenul, desigur, nu este specific românesc, e
observabil și în țări ca Franța sau Regatul Unit, unde produce un capitalism
rentier neproductiv (spre deosebire de Ungaria, unde imobilele sunt ieftine, și
balanța comercială pozitivă). Dar în România, de unde capitalism rentier, fără
capital? Foarte simplu: renta provine din România, rentierul e afară. Deci: nu
mai vreți deficit în balanța de plăți? Începeți cu expulzarea corporațiilor!
Corporația ca bordel
Se presupune că sexualitatea e apolitică – cu excepția
stângiștilor, care vor vedea în ea (actualizată sub o formă heterosexuală) un
act politic, atâta timp cât actorii implicați nu vor recunoaște că nu pot
pretinde la niciun gram de demnitate adițională față de cei pe care Venus îi
duce în direcția aceluiași sex, a caprelor, delfinilor etc.. Din clipa în care
ai semnat pentru gay marriage, ești ok, sexualitatea redevine 100%
apolitică, devine fun și e chiar recomandată pentru prevenirea
afecțiunilor de cord.
Ei bine, în afară de câteva domenii mai „dure” (cum ar fi
programarea sistem etc. – deloc IT în general!), populația corporatistă este
puternic feminizată. Și îmi povestea un prieten corporatist ce turn over
demențial de pizde e la ei, că din șase în șase luni, bunăciunile sunt trimise
la Viena, de unde majoritatea maxim de Crăciun se mai întorc, cu Dieter sau
Heinrich de braț sau chiar deja cu progenitura lor austro-română. Iată un
produs tipic corporatist a cărui existență nu poate fi negată.
Și câte dintre toate mail-post bride-le care ne strică
oxigenul facebookist cu „ciuma roșie” au ajuns așa, pe „proceduri”, la „iubirea
vieții lor”, ca s-o denumesc tipic manelist (că la manele, corporatiștii de
fapt au doar probleme cu ritmul și etnicitatea cântăreților – la nivel de
conținut, sunt absolut pe fază)?
Mai trebuie să descriu în multe detalii genul de „competențe”
(de fapt nu atât de postmoderne, ba chiar vădit pre-tehnologice) care, în
astfel de instanțe, îți deschid larg ușile raiului de top-earners, sau
înțelegeți fără desene?
Și ca să nu fiu bănuit încă o dată de homofobie
sau gender bias: evident că „productivitatea” băieților tineri și frumoși
este la fel de apreciată (deși un pic mai discret) de „investitori”.
De fapt, comparat cu roadele corporatismului implantat, până
și un dezastru istoric ca emigrarea în masă pare a avea laturi pozitive:
căpșunarii chiar trimit bani acasă, de cele mai multe ori spre zone sărace ale
geografiei/sociologiei românești. Unii, inserați în economii cu adevărat
productive (cum ar fi Germania, și, într-o măsură mai mică, Franța și Italia de
Nord), revin cu niște tehnici și metode învățate „dincolo”, și uneori chiar cu
micul capital care le permite să încerce transplantarea lor pe plaiuri (eu unul
nu mă plâng de invazia piadinelor și alte monstruozități italienești), astfel
contribuind și la biodiversitatea economiei băștinașe. Corporatiștii, în schimb,
trăiesc într-o monocultură agravată, primind noile obiceiuri de consum la
pachet cu sfintele lor „proceduri”: în calitatea lor de
consumatori premium, de obicei tot ce știu să facă este să ducă banii
corporației A (Emerson, Siemens etc.) până la corporația B (Starbuck, Ikea,
Amazone etc.).
În concluzie, ce să vă spun, dragi corporatiști? Într-adevăr,
în afară de faptul că captează resurse („umane”) și nu dă nimic în schimb, că
scumpește viața și sabotează capitalismul autohton, Mama Corporația nu face
politică. Nici cancerul, de fapt, nu face politică. Și vezi că bolnavii,
totuși, asistați de medicii lor totalitari și intoleranți, tot încearcă să-l
omoare. Că așa e omul înapoiat: corupt, ignorant și lipsit de respect față de
mecanismele naturale ale biosferei Zen. Cum ar fi cancerul. Sau corporația.
No comments:
Post a Comment